Analiza de risc la securitate fizică – Dimitrie Gerota

Actul de naștere al unității medicale este datat 17 iulie 1907 și a fost semnat de însuși marele profesor Dimitrie Gerota. În 1948 spitalul a fost naționalizat și trecut în subordinea Ministerului de Interne, odată cu schimbarea numelui. După 50 de ani, prin Ordinul Ministrului de Interne nr.806/1998, instituția și-a recăpătat numele real: “Prof. Dr. Dimitrie Gerota”.

Analiza de risc Spitalul MAI

Actualii proprietari sunt hotărâți să ducă mai departe moștenirea primită, iar printre condițiile necesare și obligatorii pentru atingerea acestui deziderat se află și implementarea măsurilor de securitate fizică reglementate prin Legea nr.333/2003, HG nr.301/2012 și Instrucțiunile nr.9/2013. Primul pas îl reprezintă efectuarea unei analize de risc la securitatea fizică, ce constituie fundamentul adoptării măsurilor de securitate a obiectivelor, bunurilor şi valorilor prevăzute de lege, transpuse în planul de pază şi proiectul sistemului de alarmare.

Analiza de risc spitalul Dimitrie Gerota

Spitalul de Urgență MAI “Prof. Dr. Dimitrie Gerota” va achiziționa servicii pentru întocmirea analizei de risc la securitatea fizică pentru trei imobile aparținând spitalului, două în București și unul în Bușteni, conform caietului de sarcini.

Considerăm apreciabilă decizia conducerii spitalului de a achiziționa aceste servicii de întocmire a analizei de risc la securitatea fizică, în condițiile în care nu ne imaginăm cine i-ar fi putea amenda pentru lipsa acesteia. Apreciabilă este și transparența procesului de achiziție, respectiv publicarea anunțului pe SEAP / SICAP.

Din păcate, ajungem să ne exprimăm satisfacția când cineva respectă LEGEA. Întrebarea noastră este: celelalte instituții, restul de 90%, când vor respecta LEGEA?…

Caietul de sarcini: AICI

Fișa de date a achiziției: AICI