Camere de supraveghere – AXIS

Analiza de risc la securitate fizică

AXIS COMMUNICATIONS este o companie suedeză fondată în 1984, moment la care, probabil, nu știau că vor deveni liderul mondial în domeniul camerelor de rețea.

De atunci a trecut mult timp, lumea s-a schimbat, iar astăzi, când facem clasamentul celor mai buni nu avem în vedere numai producția realizată, ca număr de camere produse și vândute anual.

În cazul AXIS, istoria a început cu un lansarea pe piață a unui convertor care permitea conectarea imprimantelor la rețelele mainframe IBM 3270. Au devenit în timp scurt al doilea producator mondial.

La începutul anilor 1990 au fost printre primii care au contribuit la dezvoltarea conectivitatii rețelelor, cu accent pe protocolul TCP/IP și ulterior pe serverele de imprimare multi-protocol.

Privind în viitor, au interconectat tot mai multe dispozitive hardware în rețelele IP protocol, folosind standarde deschise, și nu proprietare.

În 1995 au lansat o tehnologise de stocare optică în rețea, devenind lider în domeniu. Tehnologia Thinserver este astăzi cunoscută astăzi drept IoT (Internetul Lucrurilor)

Analiza de risc la securitate fizica

1996 – Prima cameră de rețea din lume.

1998 – Primul encoder video.

1999 – A fost lansată camera AXIS 2100, care a deținut primul loc în lume pentru 5 ani consecutivi, performanță greu de egalat. Pe lângă un chipset proprietar “câștigator”, a fost folosit sistemul Linux pentru produsele încorporate, care au devenit standard privind modul în care produsele de rețea urmau să fie proiectate.

2000 – Primul parteneriat cu Canon Inc. în cadrul proiectului AXIS 2130, camera PTZ la care AXIS a produs chipul ARTPEC și codecul, iar Canon a furnizat mecanica.

2004 – Prima cameră cu alimentare PoE (Poer over Ethernet) și compresie MPEG-4

2011 – A fost lansată camera Lightfinder – cea mai luminoasă cameră din lume care a putut vedea culorile chiar și noaptea. Aceasta a primit Premiul pentru Inovație Tehnologică Wall Street Journal în anul 2012

2012 – AXIS 1001 – Control acces cu tehnologie de rețea – asta numim Internetul lucrurilor de securitate fizică

2015 – Canon Inc. devine acționar majoritar. Activitatea este concentrată pe inovație în domeniul camerelor video și în controlul accesului, părți componente ale sistemelor de securitate fizică.

Analiza de risc la securitate fizica

Există sute de produse AXIS, așa încât, indiferent ce căutați, veți găsi o cameră de rețea care să corespundă nevoilor dumneavoastră – de la camere robuste în aer liber, la produse discrete pentru medii sensibile, toate oferind o calitate excelentă a imaginii HDTV, indiferent de condițiile de iluminare și dimensiunea sau caracteristicile zonelor monitorizate, toate acestea cu lățime de bandă, spațiu de stocare și consum de energie minime.

Aplicațiile analitice dezvoltate de AXIS și partenerii lor transformă camerele de rețea în instrumente de afaceri, ajutându-vă să luați decizii inteligente cu privire la operațiuni și alocarea resurselor, prin monitorizarea, analiza şi evaluarea riscurilor de securitate fizică într-un mod profesionist. Datele pot fi, de asemenea, integrate cu celelalte sisteme de securitate fizică.

Camera de exterior AXIS Q6000-E Mk II PTZ

Analiza de risc

AXIS Q6000-E Mk II este o cameră ideală pentru aplicațiile de supraveghere a zonelor deschise, cum ar fi monitorizarea piețelor publice sau a parcărilor. Dispune de patru senzori de 2 megapixeli pentru a oferi un câmp vizual total de 360 ​​° pe suprafețe mari.

Vizualizare generală 360 ° ·

Evaluarea riscului la securitate fizică (controlul PTZ) cu un singur clic·         Lentile schimbabile și înclinabile·         Tehnologia Axis Zipstream·         Compatibil cu camerele de rețea AXIS Q60-E / Q61-E * PTZ. AXIS Q6000-E Mk II se integrează perfect cu camerele de rețea AXIS Q60-E / Q61-E PTZ, creând o soluție care trece de la o privire de ansamblu la detaliu într-un singur clic. Cu alte cuvinte, AXIS Q6000-E Mk II vă oferă imaginea de ansamblu, în timp ce camera de rețea AXIS Q60-E / Q61-E vă permite să capturați fiecare detaliu necesar identificării persoanelor şi surprinderii acţiunilor întreprinse. Cu un astfel de sistem de supraveghere video, personalul dispeceratului de monitorizare poate face în timp real o analiză a riscului de securitate fizică, asigurând în continuare măsurile ce se impun.

Rețineți că seria AXIS Q61 necesită kitul de atașare AXIS T94A01C. Soluția Power over Ethernet este furnizată ambelor camere prin AXIS Q6000-E Mk II, ceea ce simplifică și mai mult instalarea.

AXIS Q6000-E Mk II vă oferă, de asemenea, posibilitatea de a înlocui obiectivul standard, într-unul sau mai mulți senzori, fie cu un obiectiv înclinabil de 6 mm, fie cu 16 mm, la o rezoluție HDTV 1080p.

Operează în condiții extreme, respectiv -30 °C la 50 °C (-22 °F to 122 °F), cu temperatură maximă de până la 60 °C (140 °F) (intermitent) și umiditate 10-100%
Aceasta cameră de top oferă, în același timp, și tehnologia Axis Zipstream, care reduce în mod semnificativ cerințele de lățime de bandă și de stocare, păstrând în același timp imagini de înaltă calitate și detalii criminalistice.